1. Home
  2.  · 
  3. Proiect
  4.  · Strategia de comercializare

Proiect

Strategia de comercializare

lkw-ethanolCoordonatorul LIGNOFLAG, Clariant, dezvoltă – pe de o parte – un model de licențiere și distribuire a tehnologiei, pentru a permite clienților săi, precum producătorii de etanol sau companiile de petrol și minerale, să își dezvolte propriile facilități de producție de etanol celulozic. Pe de altă parte, împreună cu ceilalți membri ai consorțiului, Clariant elaborează o strategie de marketing pentru etanolul celulozic, crescând notorietatea, în rândul publicului larg, a avantajelor biocombustibililor avansați și a tehnologiei sunliquid® și a potențialului acesteia de a juca un rol semnificativ în de-carbonizarea sectorului transporturilor.

Strategia de licențiere pentru tehnologia sunliquid®

Modelul de afaceri al Clariant se concentrează pe licențierea tehnologiei sale sunliquid®. Prin noua fabrică reprezentativă, compania intenționează să demonstreze că tehnologia este pregătită pentru aplicarea comercială la scară largă, cu un potențial de piață promițător și cu riscuri scăzute de investiții. Fabrica oferă clienților potențiali informații la prima mână cu privire la diferitele etape ale procesului de producție și ilustrează avantajele tehnologiei.

Clariant a comercializat deja cu succes licențe pentru construcția altor fabrici de etanol celulozic pe baza tehnologiei sunliquid® și oferă clienților săi cunoștințe și asistență de servisare în procesul de construcție și de exploatare al acestor facilități.

Pachetul de licențiere sunliquid® cuprinde:

  • O tehnologie cu un proces complet integrat
  • Culturi de inițializare pentru producția unei enzime și a unui organism de fermentație brevetat, specific pentru materia primă. Rulări/teste de performanță pe materia primă specifică a clientului
  • Un pachet de design de proces care furnizează specificațiile tehnice și elementele de intrare pentru inginerie
  • Asistență tehnică și de inginerie
  • Formarea angajaților

Cu experiența dobândită prin construirea și exploatarea fabricii sunliquid® în România, pachetul de design de proces va fi optimizat și mai mult. Proiectele viitoare vor profita de această experiență, deoarece noile fabrici vor fi construite mai rapid și într-un mod și mai sustenabil și mai eficient din punct de vedere al costurilor.

Modelul de licențiere al Clariant oferă producătorilor de bioetanol de primă generație și adăugarea unei unități avansate de producție a etanolului celulozic la facilitățile lor existente de producție de etanol.

Strategia de distribuire a produselor și de marketinglkw-strasse

Etanolul celulozic este un biocombustibil avansat, realmente sustenabil și neutru din punct de vedere al carbonului, care poate fi utilizat deja pe infrastructura existentă de vehicule și de energie a Europei în prezent. În anii următori, cu implementarea ”Directivei privind energia regenerabilă” la nivelul Uniunii Europene și pentru îndeplinirea angajamentelor internaționale în privința climei, de a reduce rapid și drastic emisiile de GHG, se preconizează că cererea de etanol celulozic pe piață va crește semnificativ. Pentru a obține o privire mai detaliată asupra cererii pe piață și asupra comportamentelor clienților și a notorietății combustibililor avansați, Consorțiul LIGNOFLAG va efectua un studiu de piață în principalele țări europene.

Pe baza rezultatelor acestui studiu se vor elabora campanii de marketing specifice pentru fiecare țară, care vor ajuta la informarea și educarea potențialilor clienți și a clienților finali cu privire la avantajele tehnice, economice și de mediu ale biocombustibililor avansați și în special ale etanolului celulozic.

Pentru a distribui etanolul celulozic la consumatorii finali de la stația de vânzare cu amănuntul, Clariant va colabora îndeaproape cu vânzătorii de bioetanol, care vor amesteca etanolul cu benzină și apoi vor distribui combustibilul la stațiile de benzină.

Ultimele noutăți

14/06/2022

Clariant începe producția de etanol celulozic sunliquid® la noua fabrică din Podari, România

15/10/2021

Clariant finalizează construcția primei fabrici sunliquid®, la scară comercială, pentru producția de etanol celulozic în Podari, România

Evenimente viitoare

28/11/2019
Podari (România)
Workshop: Lucrul cu și pentru Clariant: Șanse și avantaje pentru fermierii din regiunea Oltenia
28/11/2019
Podari (România)
Workshop: Lucrul cu și pentru Clariant: Șanse și avantaje pentru fermierii din regiunea Oltenia